Elisabeta

Împreună cu Sfânta Elena, a fost fondat în primul val de colonizare la începutul anilor 1820 și satul Elisabeta (sau Elizabethfeld). Satul a fost situat la aproximativ un km nord-vest de Sfânta Elena, într-o vale care se numește și astăzi Lizabeta. Satul a dispărut complet în decurs de un sfert de secol, iar locuitorii săi au migrat în alte sate, în special în Sfânta Elena. Pe lângă condițiile de viață în general dificile, presupusele dispute funciare cu populația românească și, mai ales, secarea pârâului lângă care a fost înființat satul au contribuit la dispariția acestuia. Elisabeta a suferit un incendiu devastator chiar înainte de a fi abandonat în anii 1846-1847, care probabil a reprezentat lovitura finală.

Din păcate, nu s-au păstrat rămășițe ale clădirilor, iar Elisabeta nu apare pe nicio hartă veche - prima hartă militară a fost realizată cu o jumătate de secol înainte de înființarea satului, iar a doua și a treia hartă militară, precum și cea cadastrală, au fost realizate după dispariția sa. Tot ceea ce se poate vedea astăzi din localitatea Elisabeta sunt câteva forme de relief liniare de câteva zeci de metri (asemănătoare unor valuri joase de pământ), perpendiculare pe drum, care pot fi interpretate ca rămășițe de limitări, garduri sau ziduri între terenurile individuale. Așadar, până în ziua de astăzi, locația exactă unde s-a aflat satul nu este cunoscută.